Documentarul „Knife: The Attempted Murder of Salman Rushdie” își sprijină forța pe ce arată direct, nu pe reconstituiri spectaculoase: rănile scriitorului, filmate în zilele și săptămânile de după atacul din 12 august 2022, când a fost înjunghiat în mod repetat pe scenă, la un festival literar din nordul statului New York. Potrivit Variety, filmul regizat de Alex Gibney este un portret solid și cuprinzător, dar în mare parte standard, iar partea care rămâne este tocmai această mărturie vizuală a recuperării.
Imaginile au fost filmate de Rachel Eliza Griffiths, soția lui Salman Rushdie, în perioada spitalizării și a revenirii de după atac. Camera insistă pe mâna grav rănită, pe suturile de pe abdomen și pe ochiul drept afectat. În film, aceste cadre intime nu vin dintr-o arhivă externă, ci din interiorul camerei de spital și al vieții de după agresiune.
Alex Gibney, prezentat de Variety ca regizor recompensat cu Oscar și Emmy și cunoscut pentru documentare de investigație despre putere și politică, schimbă aici scara poveștii. În locul unui film construit doar din context public și scandal internațional, documentarul merge pe contrastul dintre istoria uriașă a cazului Rushdie și felul foarte personal în care atacul i-a rămas scris pe corp.
Filmul pornește din ziua atacului și rămâne aproape de perspectiva lui Rushdie
Atacul din 12 august 2022 este pus în scenă și printr-o reconstituire vizuală văzută din perspectiva lui Rushdie. Luminile puternice de pe scenă transformă agresorul într-o siluetă aproape fără chip, iar filmul îl numește o singură dată pe agresorul, bărbatul din New Jersey indicat în relatarea atacului. Alegerea nu mută atenția spre el, ci spre felul în care scriitorul povestește acel moment și spre urmările lui.
Documentarul folosește și vocea lui Rushdie ca fir principal. Prin această narațiune, filmul intră în reflecțiile lui despre moarte și fatalism, inclusiv în întrebarea despre ce se întâmplă într-o clipă în care nu mai există timp pentru fugă sau reacție. E unul dintre punctele în care filmul încearcă să meargă dincolo de cronologia atacului.
Controversa din jurul „The Satanic Verses” rămâne coloana vertebrală a poveștii
Deși filmul pornește din 2022, cea mai mare parte a contextului merge înapoi după 1988, anul în care romanul „The Satanic Verses” al lui Rushdie a devenit centrul unei controverse uriașe despre libertatea de exprimare și libertatea artistică. Documentarul arată cum publicarea cărții l-a transformat pe scriitor într-o țintă și leagă direct acea istorie de atacul de decenii mai târziu.
În 1989, ayatollahul Khomeini a cerut asasinarea lui Rushdie. După acel moment au urmat proteste și arderi de cărți în Regatul Unit, Pakistan și India. Filmul trece și prin alte urmări concrete ale acelui val de furie: distrugerea unor librării, incendierea unor redacții și uciderea traducătorului japonez al lui Rushdie.
Documentarul include imagini de arhivă și interviuri mai vechi cu scriitorul, tocmai pentru a așeza atacul din 2022 într-un fir mai lung, care nu începe la festivalul literar din New York. În această construcție, agresiunea recentă nu apare ca un episod separat, ci ca o continuare violentă a unei amenințări pornite după apariția romanului din 1988.
Animațiile și arhiva încearcă să readucă în film și cartea care a declanșat totul
Pe lângă imaginile din spital și materialele de arhivă, filmul folosește animații inspirate de fragmente din „The Satanic Verses”. Acestea însoțesc pasajele din roman și refac pe scurt povestea a doi bărbați indiano-musulmani care trăiesc la Londra și trec prin tulburări spirituale după ce supraviețuiesc unui accident de avion.
Această parte are rolul de a readuce cartea în centru ca operă de imaginație, nu doar ca obiect al scandalului. În paralel, documentarul se întoarce și la anii de început ai lui Rushdie, împărțiți între India și Londra, și la abuzul emoțional pe care l-a trăit în relația cu tatăl său alcoolic.
Astfel, portretul nu rămâne doar la episodul atacului și nici doar la controversa religioasă. Filmul încearcă să lege biografia scriitorului, cartea din 1988, amenințările care au urmat și recuperarea fizică de după 2022 într-o singură linie narativă.
Partea cea mai intimă vine din camera de spital, nu din comentariul public
Rachel Eliza Griffiths nu apare doar ca soție, ci și ca unul dintre oamenii din spatele imaginii. Ea semnează camera alături de Benjamin Bloodwell, iar prezența ei se simte tocmai în felul apropiat în care sunt filmate zilele de după atac. La un moment dat, documentarea surprinde și un apel al prietenului de familie Wes Anderson.
În această zonă, filmul lasă deoparte istoria largă și rămâne aproape de corpul și rutina lui Rushdie după agresiune. Tocmai de aici vine și contrastul central al documentarului: un caz care a aprins de-a lungul anilor dezbateri globale este redus, în cele din urmă, la o mână mutilată, la suturi și la un ochi grav afectat.
„Knife” a avut premiera la Sundance și durează 107 minute
„Knife: The Attempted Murder of Salman Rushdie” a avut premiera la Sundance și are o durată de 107 minute. Filmul este o producție Jigsaw Prods., lansată de Abramorama.
Alex Gibney semnează regia și se află și printre producători, alături de Erin Edeiken și Sruthi Pinnamaneni. Imaginea este semnată de Benjamin Bloodwell și Rachel Eliza Griffiths, montajul de Andy Grieve, iar muzica de Will Bates.
În bilanțul făcut de Variety, documentarul nu este prezentat ca o reinvenție a portretului de autor. Dar readuce în prim-plan, foarte concret, ce a însemnat atacul asupra lui Salman Rushdie după 12 august 2022 și cum arată recuperarea atunci când camera nu se ferește de urme.
