# Cinci români au urcat pe Ama Dablam într-o singură expediție, depășind recordul de trei

> Echipa condusă de Radu Albu s-a pregătit zece luni. Mutarea în tabăra 3 a scurtat urcarea finală, iar Robert Andraș s-a oprit înainte de vârf.

Publicat: 7 noiembrie 2026, 07:38 · Autor: Ruxandra Dumitrescu · Categorie: [Sport](https://facenews.ro/articole/sport/index.html.md) · Pagina web: https://facenews.ro/cinci-romani-au-urcat-pe-ama-dablam-intr-o-singura-expeditie-depasind/ · Publicație: Face News

![Alpiniști români pe vârful Ama Dablam](https://facenews.ro/wp-content/uploads/2026/11/ama-dablam-1024x576.jpg)

**La 6.812 metri, pe Ama Dablam, cinci membri ai unei expediții românești au încheiat ascensiunea pe 26 octombrie 2026. Echipa pornise cu șase oameni. Unul dintre ei s-a oprit când mai avea de urcat aproximativ 300 de metri diferență de nivel.**

Reușita stabilește un record românesc, potrivit [Libertatea.ro](https://www.libertatea.ro/stiri/record-romanesc-in-himalaya-cinci-alpinisti-au-ajuns-pe-temutul-varf-ama-dablam-culisele-performantei-remarcabile-un-scenariu-de-oscar-dar-cu-actori-despre-care-nu-a-auzit-nimeni-r995gt3): precedentul cunoscut era de trei participanți din aceeași expediție ajunși pe acest vârf. Îl realizaseră alpiniștii Marius Gane, Zsolt Török și Teofil Vlad, cunoscut și ca Teo Vlad, în primăvara anului 2016.

Cei care au încheiat urcarea din această toamnă sunt:

- Alina Isopescu, alpinistă din Suceava, în vârstă de 42 de ani;
- David Eghedi, alpinist din Oradea, de 26 de ani;
- Călin Lupo, alpinist din Cluj, de 40 de ani;
- Vladimir Fălcătescu, alpinist din București, de 29 de ani;
- Radu Albu, alpinist și ghid din Cluj-Napoca, de 43 de ani, care a coordonat expediția.

Organizată sub egida Extreme Expeditions, deplasarea a început din București pe 9 octombrie 2026. Românii s-au întors pe 28 octombrie, după aproape trei săptămâni care au cuprins adaptarea la altitudine, ascensiuni de pregătire și tentativa pe Ama Dablam.

## Echipa a mutat plecarea spre vârf în tabăra 3

Ama Dablam se află în Khumbu, în Nepal. Este mai scund decât vârfurile himalayene de peste 8.000 de metri, dar urcarea presupune cățărare pe stâncă și gheață, traversarea unor creste expuse și gestionarea efortului pe teren vertical.

Pentru echipa sa de alpiniști amatori, Albu a schimbat planul obișnuit. Varianta clasică include nopți în primele două tabere, urmate de un atac al vârfului care poate dura aproximativ 12-14 ore.

Românii au dormit o noapte completă în tabăra 1. În ziua următoare au depășit pasajul Yellow Tower, au trecut prin tabăra 2 și au mers mai departe până la a treia tabără.

Coordonatorul a urmărit ca porțiunea cea mai tehnică, dintre taberele 1 și 3, să fie parcursă ziua. Pereții verticali și zonele expuse puteau fi astfel abordate cu vizibilitate mai bună decât în timpul nopții.

Ultima plecare a fost în jurul orei 03:30. La 07:42, ora Nepalului, alpiniștii au atins vârful. Albu apreciază că mutarea în tabăra superioară a redus aproape la jumătate durata acestei etape, față de tentative de 8-10 sau chiar 12 ore.

În explicația sa, un interval mai scurt petrecut în frig a limitat solicitarea fizică și a evitat epuizarea avansată ori hipotermia membrilor echipei.

„Cred că această abordare, adaptată nivelului și capacităților echipei, a fost unul dintre factorii importanți care au contribuit la succesul expediției”, a explicat Radu Albu, coordonatorul expediției, pentru Libertatea.ro.

## Robert Andraș a ales să se oprească pe peretele final

Al șaselea participant, alpinistul Robert Andraș, din Miercurea Ciuc, a renunțat înaintea vârfului. „A fost decizia lui personală, pe care am respectat-o, și nu am avut posibilitatea să o influențez”, a precizat Albu.

Ghidul se deplasa între colegi pentru a le urmări starea. În frunte urcau Isopescu și Eghedi, în timp ce Andraș încheia grupul, în urma lui Fălcătescu și Lupo.

Pe peretele de gheață, deplasările repetate în sus și în jos deveniseră dificile. Andraș a rămas în urmă, iar vântul și zgomotul au împiedicat comunicarea directă. Albu spune că a aflat ulterior despre hotărârea colegului său.

Coordonatorul nu s-a gândit să abandoneze. A avut o tuse pe care a ținut-o sub control și care, potrivit lui, nu i-a afectat capacitatea de a conduce grupul. Tehnic și fizic, nu a considerat expediția o dificultate majoră pentru propria experiență.

## Pasajele tehnice cer corzi fixe și concentrare continuă

Traseul are trei sectoare deosebit de solicitante, fără ca dificultatea muntelui să se limiteze la ele:

Yellow Tower este un perete de circa 22 de metri, aflat între primele două tabere, la aproximativ 6.000 de metri altitudine. Stânca verticală oferă puține puncte naturale de sprijin. Cu rucsacuri de 10-15 kilograme, alpiniștii folosesc un blocator, dispozitivul cu care înaintează în sus pe coarda fixată.

Grey Couloir înseamnă aproximativ 150 de metri de teren vertical, cu gheață și stâncă. Urcarea se face cu blocatorul pe corzi fixe și cu colțari. Sub pasaj se deschide o prăpastie de circa 700-800 de metri, ceea ce face consecințele unei căderi deosebit de grave.

Mushroom Ridge este creasta îngustă de zăpadă și stâncă traversată înainte de tabăra 3. O alunecare pe oricare dintre laturi poate duce la o cădere de peste 1.000 de metri.

Mai sus urmează peretele final de gheață, lung de aproximativ 400-500 de metri, cu porțiuni înclinate la 80-90 de grade. Înaintarea se sprijină permanent pe corzile fixe, colțari și echipamentul de ascensiune.

Albu a insistat, atât la antrenamente, cât și pe munte, asupra felului în care participanții își împărțeau efortul: „Le-am spus să nu se gândească la cât de departe sau cât de sus mai au de ajuns, ci să se concentreze exclusiv asupra următorului pas. Uneori, pe munte, trebuie să uiți cât de departe este obiectivul și să te concentrezi doar pe ceea ce ai de făcut în următoarele câteva secunde. Aceasta este una dintre lecțiile importante ale alpinismului: un obiectiv aparent imposibil devine realizabil atunci când îl împarți în pași mici și ai răbdarea și disciplina de a-i parcurge pe fiecare în parte”, a povestit ghidul.

## Selecția a început cu un an înaintea ascensiunii

Proiectul a fost legat de aniversarea Extreme Expeditions. Compania înființată de Albu în 2016 a împlinit zece ani în mai 2026, iar el își dorea încă din anul precedent o expediție aniversară cu o reușită relevantă pentru alpinismul românesc.

Despre alegerea participanților, Albu a folosit o comparație din cinema: „Practic, mi-am propus să realizez un scenariu de film care să câștige premiul Oscar, dar cu actori despre care nu a auzit nimeni”, a declarat el.

„Aceasta a fost filosofia din spatele expediției: să demonstrez că oameni obișnuiți, fără un palmares alpin impresionant, dar cu pregătire, determinare, disciplină și o conducere competentă, pot ajunge pe unul dintre cele mai dificile și spectaculoase vârfuri ale lumii”, a adăugat coordonatorul.

Din toamna lui 2025, ghidul a urmărit posibili membri. Pe unii îi cunoștea din ture sau expediții în care îi avusese clienți. Pe alții îi observase în grupurile altor ghizi. Îl interesau evoluția lor, activitatea pe cont propriu și dorința de a aborda trasee mai grele, la altitudini mai mari.

Contactele pentru formarea echipei au venit în ianuarie 2026. Pregătirea propriu-zisă a ocupat aproximativ zece luni, cu programe adaptate fiecărui participant, atât iarna, cât și vara.

Pregătirea a inclus sesiuni de cățărare, trasee dificile și nemarcate parcurse iarna în Munții Făgăraș, precum și escaladă pe stâncă în România. Albu a mers cu o parte dintre participanți pe Mont Blanc, pentru exercițiu în frig, la altitudine și pe teren vertical.

Ghidul a urmărit separat reacțiile psihologice. I-a expus progresiv la oboseală, disconfort, temperaturi scăzute și abrupturi, verificând cum răspunde fiecare și explicând comportamentul necesar în situațiile pe care aveau să le întâlnească.

## Aclimatizarea s-a făcut departe de pereții Ama Dablam

Înaintea ascensiunii, Albu a urmărit să obțină adaptarea organismului la altitudine fără să consume prea mult din energia unor participanți care nu erau profesioniști.

Una dintre variante presupunea urcări și coborâri repetate chiar pe Ama Dablam. Ghidul a renunțat la ea, considerând că parcurgerea de mai multe ori a sectoarelor tehnice ar fi obosit prea mult echipa înaintea tentativei decisive.

A ales regiunea Everestului. Românii au ajuns la tabăra de bază Everest Base Camp, situată la 5.364 de metri, au inclus Kala Patthar în aclimatizare și au urcat Lobuche East, de 6.119 metri.

Acest ultim vârf are și porțiuni tehnice, dar, în evaluarea lui Albu, a oferit experiența și adaptarea necesare fără epuizarea fizică pe care încerca să o evite. La revenirea în tabăra de bază de pe Ama Dablam, echipa a avut o zi de odihnă înainte de urcare.

## Hrana de pe munte a fost dictată de spațiul din tabere

Întrebat despre alimentația din timpul ascensiunii, Albu a răspuns: „Meniul nostru a fost extrem de simplu: ceai, biscuiți, terci de ovăz și, uneori, supă instant de pui”, a relatat acesta.

Condițiile de campare restrângeau posibilitățile de gătit. În tabăra 2, corturile stau pe stâncă, printre bolovani, iar locul abia permite instalarea a zece. Lipsesc suprafețele plane pentru odihnă confortabilă și spațiul necesar unei bucătării.

De aceea, hrana trebuia să se prepare repede, să ocupe puțin loc și să susțină efortul. Alimentația din lunile de pregătire avea alte cerințe.

Albu explică rolul unei diete echilibrate, cu proteine pentru dezvoltarea și păstrarea musculaturii și carbohidrați pentru energia necesară antrenamentelor. Totodată, aportul de calorii și grăsimi trebuie controlat pentru a evita acumularea unor kilograme în plus de transportat la altitudine.

„În alpinismul de mare altitudine, fiecare kilogram contează, iar echilibrul dintre greutatea corporală, masa musculară și rezistența fizică poate face o diferență importantă”, a subliniat alpinistul.

## Albu cunoștea muntele dintr-o ascensiune solitară

Prima lui reușită pe Ama Dablam datează din 23 octombrie 2019. „M-a atras întotdeauna acest munte. În 2019 am reușit să îl escaladez într-o ascensiune rapidă, solitară, fără suportul șerpașilor, iar experiența a fost un real succes. Atunci m-am îndrăgostit definitiv de acest munte”, și-a amintit Albu.

Atunci, deteriorarea vremii l-a obligat să accelereze față de planul inițial. A parcurs distanța dintre tabăra de bază și tabăra 2 în aproximativ opt ore și jumătate până la nouă ore. După o pauză scurtă, a mai urcat șapte ore și jumătate până la opt ore. Ascensiunea a depășit în total 16 ore.

Pentru el, atracția muntelui ține de combinația dintre aspect, istorie și dificultatea cățărării. Compară această experiență cu traseul normal al Everestului, de 8.848 de metri, unde, spune el, o mare parte a deplasării se desfășoară pe zăpadă și ghețar, ca într-o drumeție la altitudine foarte mare.

Pe Ama Dablam, subliniază ghidul, condiția fizică nu ajunge: pereții cer tehnică, experiență, concentrare și folosirea corzilor, blocatoarelor și colțarilor.

## De la Negoiu, la expediții pe cinci continente

Născut în 1983, Albu a fost atras de munte din copilărie, cu influența bunicului și a vârfurilor înalte din apropierea locuinței. La 12 ani a făcut prima ascensiune, pe Negoiu, la 2.535 de metri.

Despre începutul acestei pasiuni, a povestit: „Pasiunea mea pentru munte s-a născut, în primul rând, prin expunere. Mi-au fost dragi munții încă din copilărie. Am fost mereu atras de curiozitatea de a descoperi ce se întâmplă acolo sus, cum este viața la altitudini mari și ce se ascunde dincolo de crestele pe care le vedeam de jos. Am avut întotdeauna sentimentul că pe marile vârfuri există ceva aparte, aproape mistic. Curiozitatea aceasta a fost, de fapt, motorul care mi-a alimentat pasiunea”, a rememorat Albu.

Ulterior, interesul a devenit activitate sportivă și apoi profesie. A devenit alpinist acreditat și ghid, cu ascensiuni în Alpi, Himalaya, Caucaz, Tatra, Balcani și Carpați.

Pe cinci continente, Albu a atins zeci de vârfuri de peste 5.000 de metri, revenind pe unele dintre ele. Bilanțul său cuprinde opt ascensiuni pe Kilimanjaro, șapte pe Island Peak, opt pe Mont Blanc și aproximativ șapte pe Elbrus. A participat și la patru expediții pe Aconcagua.

Cea mai dificilă ascensiune din evaluarea sa a fost Manaslu, din Himalaya nepaleză, la 8.163 de metri. Dificultatea a venit mai ales din altitudine, durata expediției și complexitatea organizării, nu din caracterul tehnic al traseului.

Pentru Manaslu s-a antrenat nouă luni, cu șase zile de pregătire pe săptămână. Spune că nu a avut momente în care să vrea să abandoneze; a atins vârful și s-a întors sănătos.

În prezent, satisfacția ghidajului vine, după cum povestește, din reacțiile oamenilor care își ating obiectivele după zile de efort, teamă și oboseală. Unii ajung să plângă de bucurie pe vârfuri pe care, cu puțin timp înainte, nu credeau că le pot urca.

## Un accident mortal a avut loc în zona taberei 3

Albu spune că a condus peste 1.500 de persoane și a organizat sute de ture și expediții. Susține că, în acest interval, niciunul dintre cei ghidați de el nu a suferit măcar o entorsă la gleznă.

Pentru expedițiile importante, indică o rată de reușită cuprinsă în general între 80 și 90%, adică aproximativ opt sau nouă participanți din zece ajung la obiectiv. Siguranța celor pe care îi conduce are însă, spune el, prioritate față de interesul comercial.

În timpul deplasării pe Ama Dablam, românii au împărțit câteva zile cortul comun al taberei de bază cu un alpinist german. Aveau același spațiu de campare și același bucătar. Potrivit lui Albu, alpinistul a murit ulterior după o cădere pe terenul abrupt din zona taberei 3.